„Comunizarea” instituţiilor vâlcene şi alegerile din 1946

Aşadar, Consiliul Politic Judeţean a fost întâiul instrument real de comunizare a judeţului. El s-a constituit în Vâlcea la 7 iulie 1945 şi a avut următoarea componenţă: Iosif Andreescu (prefectul judeţului) şi reprezentant al P. N. Ţ. – Anton Alexandrescu; Ion Bărbulescu – reprezentantul P. C. R., Anton Diaconescu – reprezentantul P. S. D., Gheorghe Dumitrescu – reprezentantul Frontului Plugarilor, şi Constantin Ştefănescu-Tică, reprezentantul P. N. L.- Gheorghe Tătărescu. Conducerea Consiliului a trecut imediat la acţiunea de înlocuire a vechilor primari, cu alţii aleşi “după criteriul voinţei poporului” [1] – ceea ce a devenit sinonim cu voinţa comuniştilor -,  constituindu-se consiliile politice comunale. Primul prefect comunist (şi preşedinte al Consiliului Judeţean) a fost  Ion Pătrăşcoiu, între anii 1946-1949, preot de profesie.

Sistemul politic instituit de comunişti (sprijinit de Moscova şi recunoscut de SUA şi Marea Britanie) urma să fie întărit prin „alegerile libere” din 19 noiembrie 1946, pe care aceştia le promiseseră ca argument, printre altele, pentru încetarea „grevei regale” – marea iluzie de revenire la normalitate, adică la adevărata democraţie.

Alegerile din 1946. Nu vom insista asupra marelui fals, în plan naţional, al acestor alegerei.  Dintr-un document secret, destinat doar ierarhiei comuniste, care dezvăluie adevăratele rezultate ale alegerilor, intitulat semnificativ Analiza rezultatelor alegerilor în datele sale reale, rezultă că pentru judeţul Vâlcea, procentajul considerat real a fost următorul: Blocul Partidelor Democrate (comuniştii şi aliaţii lor) = 35-40 %, Reacţiunea (sic!) = 60-65 %[2]. Pe plan local, perioada următoare alegerilor a fost una foarte febrilă, caracterizată prin înlocuirea (pe criteriul clientelar) – a unui mare număr de primari (Călina, Zlătărei, Bujoreni, Călimăneşti, Voineasa, Păuşeşti-Măglaşi, Urşi, Fumureni, Băile Govora, Ştefăneşti, Muereasca de Sus, Bogdăneşti, Frăţila, Mitrofani, Poenari, Cârstăneşti, Surpatele, Broşteni), pe motiv că „nu şi-au făcut datoria în actualele alegeri”[3].

Ajutorarea regiunilor calamitate de secetă. În acest climat de nebunie socială, a existat, însă, şi o acţiune de filantropie creştinească: ajutorarea moldovenilor care sufereau din cauza secetei, care a cauzat numeroase decese. La 18 septembrie 1946, s-a înfiinţat Comitetul Judeţean pentru Ajutorarea Regiunilor Secetoase ale Moldovei. În ciuda faptului că era un judeţ deficitar în cereale, Vâlcea a donat un vagon de grâu (în vremea aceea, cu un sac de grâu îţi puteai cumpăra o casă !) şi bani, judeţului Botoşani. La 10 ianuarie 1947, la Râmnicu-Vâlcea sosesc primii 80 de copii din judeţul Iaşi, iar la 23 ianuarie – al doilea lot de copii din Moldova, 99 de copii, tot din Iaşi – judeţ calamitat. Până la 31 martie 1947, au sosit din Moldova 490 de copii, care au fost plasaţi la diferite familii sau la mânăstirile de călugăriţe din judeţ [4].

Actul de la 30 decembrie 1947 – Abolirea monarhiei – va fi semnul clar al căderii definitive a cortinei de fier în România. La Vâlcea, „abdicarea regelui Mihai a fost primită cu satisfacţie de populaţia de la sate. Nu s-a manifestat rezistenţă şi nici nu s-au produs  incidente” [5].

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 216-217). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.